O dezvoltare durabila
O dezvoltare care îndeplinește nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi” (Gro Harlem Brundtland, Comisia Brundtland, 1987)


Echilibru
Sustenabilitatea reprezintă un echilibru între nevoile economice, sociale și de mediu.
Academia GSM România contribuie la crearea unui climat profesional și social sustenabil prin educație, perfecționare și dezvoltare profesională a industriei gsm service & repair.


Perfecționarea și dezvoltarea profesională a tehnicienilor gsm contribuie direct la o rată mai mare de succes a reparațiilor smartphone-urilor. Astfel se repun în circulație smartphone-uri ce ar fi devenit deșeuri electronice.
Tot astfel se sprijină economia circulară prin reducerea amprentei de carbon și a deșeurilor electronice, promovând reutilizarea, repararea și reciclarea dispozitivelor electronice
Eco rating
În 2019/2020, cinci dintre cei mai importanți operatori de telefonie mobilă din Europa și-au unit forțele printr-un consorțiu pentru a dezvolta și lansa un sistem de evaluare armonizat care să evalueze impactul asupra mediului al smartphone-urilor și telefoanelor clasice.


Acest consorțiu – format din Deutsche Telekom, Orange, Telefónica (care operează sub mărcile O2, Vivo și Movistar), Telia Company și Vodafone – a colaborat cu terți independenți specializați în „Evaluarea ciclului de viață”, și anume IHOBE și IK Ingenieria.
La sfârșitul lunii mai 2021, acest program de etichetare Eco Rating, care acoperă întreaga industrie, a fost lansat. Începând din noiembrie 2021, Eco Rating s-a extins la nivel global și este deschis pentru toți operatorii de telefonie mobilă să se alăture.


Scorul de rating
Eco Rating evaluează performanța de mediu a telefoanelor mobile pe baza unei evaluări obiective a indicatorilor de ciclu de viață și economie circulară


Service-urile Gsm au un rol crucial în acest plan Eco Rating, fiind implicate direct în 3 din cele 5 puncte.
Criterii pentru evaluarea impactului telefoanelor mobile
EcoRating este un sistem prin care se stabilește impactul pe care telefoanele mobile îl au asupra mediului înconjurător. Există mai multe criterii în funcție de care fiecare telefon testat primește un punctaj de la 1 la 100 și care stabilește impactul pe tot parcursul ciclului de viață al dispozitivului, de la fabricare, logistică, transport, utilizare, până la sfârșitul vieții dispozitivului:
Durabilitatea – rezistența telefonului, durata de viață a bateriei, perioada de garanție a telefonului și a componentelor lui.
Potențialul de reciclare – cât de bine pot fi recuperate și dezasamblate componentele telefonului, precum și potențialul de reciclare al acestora.
Potențialul de reparare – ușurința cu care telefonul poate fi reparat, inclusiv din punct de vedere al proiectării produsului, acțiunile ce pot fi realizate pentru a-i crește durata de viață utilă.
Impactul asupra climei – emisiile de gaze cu efect de seră produse de telefon pe toată durata ciclului de viață, de la producția lui până la ieșirea din uz.
Eficiența în folosirea resurselor – impactul cauzat de cantitatea de materii prime rare folosite la fabricarea dispozitivului



